Spasmic

aluneca in jurul meu ca in albastrul marii
si tremura si se alinta cand verdele-o priveste
in fumul noptii am ramas ca sclavii starii,
caci sub puterea mea pierduta o simt trupeste.

incatusati si tot pe spate privesc acest sirag
cum te intinzi si cum ma prinzi atat de ud!
si cum iti pierzi trupul vibrand, cu prea mult drag,
caci gemete au dat sa curga pe al meu nud.

2 comentarii

  1. Maia said,

    februarie 11, 2008 la 12:10 am

    cum a zis o persoana demult „baietilor numai la muze le sta gandul!”…acum ai dovedit ca intri si tu in acea categorie.

    oricum inceputul e chiar frumos, doar ca e chiar intortocheata poezia, e prima pe care nu reusesc sa o inteleg :)) de nicio culoare chiar

    intrebare de domnisoara blonda:muza ta este un sirag?perle sau alte pietre pretioase?

  2. aimoe said,

    februarie 11, 2008 la 3:05 am

    eu nu intri in nicio categorie 😀

    muza mea nu este nici siragul de care vorbesti tu, nici acele perle pierdute pe undeva si nicidecum anumite pietre pretioase. ea este cuvantul meu mult prea imbracat, care nu se lasa dezgolit de esenta cu una, cu doua… poate cu mai mult de atat, caci stii, fiecare cu fanteziile sale =))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: