Ultima strigare… ia-ma

ca un fir de gheata lama imi stopeaza lacrimarea,
raul camerei se pierde printre sutele de trepte.
rosul negurei adie, picurii imi seaca marea,
niciun cuget nu raspunde strigatelor prea inerte.

simt cum focul rosu-ngheatza in albastrul ce m-atinge,
albul cupei di-mprejuru-mi cade prada suferintei,
nestematele oglinzii se opresc etern, caci ninge.
un curaj din nebunie…plec din mediul fiintei!

4 comentarii

  1. rasarit said,

    ianuarie 5, 2008 la 12:46 pm

    Picurii imi seaca marea ( ce imagine socanta ar trebuie sa fie ) eleganta si livitatie in ambele strofe!

  2. aimoe said,

    ianuarie 5, 2008 la 5:56 pm

    chiar este o imagine socanta. sunt picurii vietii care se scurg incet, incet in acest ultim act de curaj pe care viata asta nebuna l-ar putea primi.

  3. rasarit said,

    ianuarie 5, 2008 la 6:10 pm

    ce bine suna – viata asta nebuna!!
    ca sa fie si rima..

  4. aimoe said,

    ianuarie 5, 2008 la 6:18 pm

    asa e :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: