Nu ma lasa in miez de noapte pe pasii lunii sa cobor
Cararile ce alta data le strabateam agale,
Destinul sa-mi recrosetez, in prea lacteea cale,
Ideile sa ma framante cu sunete ce-n umbra, tacute mor.

Nu ma lasa sa-mi completez nevoia cruda de schimbare
Caci fara griji si fara glas, cu patima, ma tot iubesc,
Nepasator, din cale-afara, privind in jur, firesc,
Astept din partea tuturor un scan nevinovat, pe codul meu de bare.

Desira-mi pulsul ce inunda intinsul meu plin de sudoare

Cand lunii ii priveam, pe spate, pastelul plin de licurici,

Doboara-mi buzele-nsetate si gandul care-mi moare

Si nu uita sa-mi tai suflarea cu mici saruturi, mici.

Ascunde-ma pe sub cuvinte ce pierd minutele din ceas

Cand trupul parca se-nfioara gasindu-te mult prea aproape

Aprinde-mi glumele naive cu simpatia ce-a ramas

Si lasa-ma sa ma hranesc, cu ochii tai albastri, tot peste ape.

poate ca azi, poate ca ieri, sau poate-n alta saptamana
uitam plictisul din amiaza si ma-ndreptam catre apus
ca sa ajung sa-ti simt iubirea, sa ne topim de mana
si sa stropim cu multe vorbe, minutele ce-au curs.

aceeasi statie pustie, acelasi eu intarziat
pierdeam sau ocupam metroul ca sa ajung sa ma cobor
pe scaunul ce rece-asteapta sa il salut extaziat,
cand cu dorinta mea nespusa timpul doream sa il omor.

pierduta printre siluete, printre culori, sub repezi pasi,
imi cautai privirea fixa sa stii din nou de ce zambesti
si buzele noastre lipite, intr-un careu, perechi de asi
incununau dorinta vie ce dupa ore-o regasesti.

acolo ! ( in bratele tale )

iubirii noastre-am faurit altar in focul pasiunii
ca vorbele sa ni le cante, in ritm alert, firavul cord
si cu scantei in porti de suflet, ne-mbujoram ca junii
ce pierd carari prea prafuite, in parcuri, deacord.

in brate unul, amandoi, ne oglindeam destinul
pe spate, fara cer cu stele, ci doar tavan pustiu
si incercam in noaptea alba, dansand, sa facem plinul
cu vorbe dulci ca sa-ti inece amarul care-l stiu,

iubito !

in crudul tau parfum excentric am ars fidel, in tremur
si buzele-mi parca gemeau calcate de fiori
caci amorteau firav sub suflu-ti, ca de viori,
ce ma-ncorda, in mute spasme, pe la femur.

ca un inel cu multe noduri te-nconjuram, cu tact,
cand imi slabeam din incordare prea inervata mana,
sub zambete, la colt de ochi, tot mineral se-aduna
gingasele urme de sare, stropind intensul act.

unde sunt fluturii ce-au fost imuni la tandrul tau polen
unde sunt eu cand stau si trec increzator in stele
unde erau acele ganduri cand ne-ascundeam de gen
unde e vantul ce-mi sufla in plete ca prin vele ?

unde… ?

de praf e plin umarul meu si ingerul ce-l port pe el
cand vant granulic imi tot umple in goluri de habar
si lacrimi, rauri, imi tot curg, etern zadar !
caci in eter am levitat, fara de zel.

in negura de ceas si pulberi am ingropat cuvantul
si am zdrobit cu gesturi crude al tau dezinteres
ce m-a facut sa ma revolt, nevralgic interes !
asa ca vreau sa iti vorbesc de-acum, ca si mormantul !

stropind si ultimul suras cu fantezii desarte,
ce lasa buzelor petale unite in boboc,
ma cufundam, pierdut pe spate, printre esarfe
ce ma tinteau sub pasi marunti si rece toc.

pictam tavanul meu pe trupu-ti, cu albe stalactite
si sub efortul timpuriu uitam in urma ceasul
ce ne unea in multe practici, de legi oprite,
si sfere parca inegale, ca si compasul.

mi-am parasit esenta sa merg la inceputuri
in dimineata arsa sub bolta ta de foc,
sub semnul meu din umbra, cu zambet la mijloc
si-am intregit armata ascunsa dupa scuturi.

sub pasii apasati ei plang si tot suspina
calauzindu-si calea spre omul de la porti
si-asteapta ca prin fapte sa fie trasi la sorti
caci de acum incolo voi arde in lumina!

cine e maine oare,
cand azi sau poate ieri am tot vazut picand rubine
ce lasa-n urma lor si-n inimi sfasiate
bucati intregi si clare, rupte din tine ?

cine e maine oare ?
cand 5 minute fac din drumul tau un nod ce arde la un cap
si care-n piept de ceata puternic tot rasuna,
caci in vazduh refrenul mi-ajunge, sa il scap.

cine e maine oare,
cand pe iubirea noastra tacuta si eterna sunt altii ce-o omoara ?
si tot udand pamantul imagini ne cladim,
iar ei, ca’s ingeri sau ca’s demoni, din jurul nostru zboara!

deci… cine e maine oare ?