poate ca azi, poate ca ieri, sau poate-n alta saptamana
uitam plictisul din amiaza si ma-ndreptam catre apus
ca sa ajung sa-ti simt iubirea, sa ne topim de mana
si sa stropim cu multe vorbe, minutele ce-au curs.
aceeasi statie pustie, acelasi eu intarziat
pierdeam sau ocupam metroul ca sa ajung sa ma cobor
pe scaunul ce rece-asteapta sa il salut extaziat,
cand cu dorinta mea nespusa timpul doream sa il omor.
pierduta printre siluete, printre culori, sub repezi pasi,
imi cautai privirea fixa sa stii din nou de ce zambesti
si buzele noastre lipite, intr-un careu, perechi de asi
incununau dorinta vie ce dupa ore-o regasesti.
acolo ! ( in bratele tale )
rasarit a zis,
ianuarie 5, 2009 la 1:58 pm
lasa hibernarea. A trecut un an.