Spasmic
februarie 10, 2008 at 6:01 pm (Poezii)
Tags: albastru, fum, gemete, mare, noapte, nud, sclavi, sirag, ud, verde
aluneca in jurul meu ca in albastrul marii
si tremura si se alinta cand verdele-o priveste
in fumul noptii am ramas ca sclavii starii,
caci sub puterea mea pierduta o simt trupeste.
incatusati si tot pe spate privesc acest sirag
cum te intinzi si cum ma prinzi atat de ud!
si cum iti pierzi trupul vibrand, cu prea mult drag,
caci gemete au dat sa curga pe al meu nud.
Maia a zis,
februarie 11, 2008 at 12:10 am
cum a zis o persoana demult “baietilor numai la muze le sta gandul!”…acum ai dovedit ca intri si tu in acea categorie.
oricum inceputul e chiar frumos, doar ca e chiar intortocheata poezia, e prima pe care nu reusesc sa o inteleg :)) de nicio culoare chiar
intrebare de domnisoara blonda:muza ta este un sirag?perle sau alte pietre pretioase?
aimoe a zis,
februarie 11, 2008 at 3:05 am
eu nu intri in nicio categorie
muza mea nu este nici siragul de care vorbesti tu, nici acele perle pierdute pe undeva si nicidecum anumite pietre pretioase. ea este cuvantul meu mult prea imbracat, care nu se lasa dezgolit de esenta cu una, cu doua… poate cu mai mult de atat, caci stii, fiecare cu fanteziile sale =))