merg…
desi ma tot alatur, vag,
sclipirilor de lut ce-mi lumineaza simtul.
si ma gaseau destins,
departe, fara tine,
in pasi de apa rascoliti,
pe banci pustii lipsite de pereche.
eram acolo,
caci ma plimba gandul,
ca pe-un copil cu vata lui de cer.
si eram sincer,
desi uitam sa rog privirea
sa te indrume negresit spre mine.
Spre mine
ianuarie 1, 2008 la 6:15 pm (Poezii)
Tags: ape tulburi, banci, drum, eu, pereche, tu, vata de cer
rasarit a zis,
ianuarie 3, 2008 la 5:18 pm
nu stiu de ce , la inceputul blogului meu , incercam sa gasesc astfel de scrieri , sa am pentru ce ramane in blogosfera. le descopar tarziu. foarte tarziu.
iti simt versurile atat de tare incat imi vine sa plang. nu am mai fost de mult timp asa. din vremea cand citeam eminescu in liceu…
rasarit a zis,
ianuarie 3, 2008 la 7:10 pm
trebuie sa revin pentru ca nu-mi pot scoate poezia din minte. imi rasuna in simturi. mi se pare una dintre cele mai bune poezii pe care am gasit-o in blogosfera! de celelalte site-uri unde am avut conturi nici macar nu poate fi vorba!