Sa intelegi… acolo

e tot acolo praful, sa stii !
e tot acolo !
nu vrea sa se ridice, iubirea mi-l coboara !
e prea puternic scutul, pe muze le doboara
si stralucirea sa e rupta din Apolo.

e tot acolo gandul, sa stii !
e tot acolo !
probabil se amuza cand spun tot altceva,
nemuritor, de-a pururi, ramas pe undeva
si bucuros cand minte pe partituri de solo.

e tot acolo patul, sa stii !
e tot acolo !
m-asteapa sa te tin la piept ca pe un prunc,
sa te rasfeti prin mine, saruturi sa-ti arunc
si sa-ntelegi ca eu ma simt furat acolo!

Tu… spusa de mine

portretizandu-ti viata cu-o foaie si-un carbune
ai deslusit in alb conturul cenusiu
si ochii mei ti-au spus conflictele pe nume
caci tu esti tot acolo, cand eu n-o sa mai fiu.

analizezi in fapte pe cei ce-ti stau in jur
si crezi ca-i intelegi, ca poti sa ai dreptate.
as vrea sa vezi cum eu am reusit sa fur
interpretari opuse prin zambete si fapte.

esti poate ca si mine, pierduta-n inteles,
in marea de actori si masti ce ne compun,
dar plaja ta e altfel, caci mergi acolo des
si sper ca n-o sa uiti minciunile ce-ti spun.

Muguri de tablou

asculta cum, sub cruda ta lumina, visez la stele fara de noroc,
priveste cum, firavul meu rasunet, strapunge negrul zid ce ma-ngradeste
de alergat as fi-alergat, tot nemiscat, crezand ca poate-asa o sa mai prind vrun loc
si plang cu praf atunci cand rad si rad… caci, fara urma, misterul meu orbeste.

pe pozitivele masuri, cu drag, le-am crosetat amestecand cuvinte
si cantecul miscarilor plapande… le percepeam lipsite de ecou,
in locuri regasite parca, cu flori de cer mult colorate si colturi fara minte,
mi-au intregit imaginea de lume mult prea pura si au sadit iubirea mea in muguri de tablou.

Zi-Le prin ochii mei

sa ma pictezi lipit de luna,
imbratisati ca un afis
sa ma cobor ca zburator,
sa te ating in picuri.
chiar ma gandeam daca am pus
in jocul meu lucind cristale
caci ochii-mi sunt pierdute carti
deschise, spuse pe carari.
sa fiu real, sau doar un vis,
sa fiu mesaj pierdut de sticla,
sa ma alint in umbra ta
si sa ma strigi cand celorlalti
le-arat cum mor!

Nepretuit

azi a fost din nou soare…

eram atat de obosit incat simteam cum totul in jurul meu e static, desi miscarile erau din cele mai alerte. am fost foarte incordat la un moment dat si, cu toate ca muzica imi rasuna puternic in urechi, soarele imi saruta din nou obrajii usor galbiori, mi-am adus aminte ca am mai pierdut odata timpul. l-am pierdut fara rost. mi-am amintit ca am stat zile in sir fara sa fac nimic, iar cand timpul ma strangea din ce in ce mai tare, am inceput sa ma cultiv. ca de fiecare data am fost in intarziere, in criza de momente secventiale desfasurate mult prea brutal, in criza de timp pot spune. am incercat sa alerg, sa ma dau peste cap, in speranta ca voi recupera ce am pierdut. nu am reusit niciodata acest lucru si nici nu cred ca voi avea satisfactia pe parcursul intregii mele calatorii terestre. m-am simtit dezamagit la un moment dat, dar am inteles ca el e singurul lucru care conteaza. e singurul lucru de care dispunem din plin si pe care il neglijam de cele mai multe ori. suntem constienti de existenta lui doar atunci cand i-am dat cu piciorul si nu il mai putem aduce inapoi. il plangem si il invocam de fiecare data doar doar ne va putea schimba in vreun fel conditia de trecatori pe acest pamant.

pana la urma el trece, noi il regretam, iar clipele trecute ne raman alaturi…

macar ele sa fie ceva de neregretat !

Din neputinta voastra

de acolo pot spune ca mi-am hranit eu visurile si nu am incetat sa sper niciun moment. am prins incredere in tot ce insemn eu si m-au prins ideile la fiecare treapta urcata. la fiecare treapta a vietii, cu fiecare caramida pe care am pus-o la temelia viitorului meu. am investit in mine asa cum nimeni nu a facut-o niciodata si m-am lasat de multe ori prada dorintei. in nebuna mea sete de afirmare am decis sa matur tot ce imi poate ingreuna urcusul, caci anevoios a fost oricum inca de la inceput. in tot acest traseu v-am intanit pe voi, acei copii plin de idei, de vise si aspiratii, pe care le-ati parasit imediat ce v-ati gasit remunerati. pentru unii dintre voi ma bucur, caci poate asta va este dat de sus, insa pentru o alta parte, pentru acei in ochii carora vedeam scantei si bucurie, pot spune cu regret ca simt un gust amar. mi-ar fi placut sa mergem cap la cap pe aceasta cale si sa ne bucuram impreuna de reusite. si… si chiar de neprevazutele alunecari. ar fi fost frumos sa privim lumea de pe acoperisul ei, in timp ce ne traiam implinirea. pacat insa! drumurile s-au despartit si-acum cutreieram pe cai paralele. pe cai pe care tangential le cunoastem, insa al caror traseu nu cred ca il mai putem innoda.

va veni o vreme cand intamplator ne vom intalni in orasul plin de aglomerari si ambuteiaje. probabil ne vom opri la o cafea si voi asculta plin de interes, foaia voastra de parcurs. as vrea sa ma puteti minuna cu scurte pasaje si poduri pasagere, iar bucuria sa mi-o-mpartasiti curgand. o sa uitam ne neputinte si regrete si-ntr-un final vom spune din nou ramas bun!

sper sa va mearga bine pe calea ce-ati ales !

Urme in noroi

e albul meu prea gri ascuns dupa betoane
caci dup-acei soldati se lasa numai gerul
o alta batalie sa duc acum, ma doare
si nici pantofii mei nu vor s-o mai indure.
cand au plecat sub soare ei au uitat sa spuna
ca praful il iubesc ca pe un tot intreg
si s-au pierdut in bitum ca sa refaca scena
din actul meu de teatru trait mai zi de zi.
incununam grandoarea superbului moment
cand m-afundam in tine sa nu stii cine’s eu
caci sunt strain orasului, desi tot mai mereu prin el
pantofii mei sunt plini de urmele din tine.
nu pot sa iti iubesc nici forma, nici culoarea
desi te adoram cand ma gaseam copil
in gingasia ta, acolo m-am format actor cu calitate
si imi ascund iar rolul fara de sentimente
cand perioada asta pe masca ta tot calc!

Nor de zece

iti simt limba fiebinte,
te simt cum tremuri toata,
inima ta copila
refuza sa mai bata!
te pierzi in gesturi tandre,
ma prinzi in ziduri fine,
parul tau se rasfira
in mana care-l tine.
ghetarul mainii mele
in focul tau s-aprinde,
dorinta fara glas
o simt cum ma cuprinde,
un murmur mut observ,
ma strangi,
putin ma doare,
iti place dar m-opresti,
refuzi orice-ncercare!
nu vrei sa spargi nivelul,
sa treci de norul noua
tu decizi daca azi,
sau maine o sa ploua.

Si uit

si uit… ca ma uit,
ma dedublez, ma tin aproape,
e noapte
si dimineata zorilor ce stau sa crape…
si te-am uitat
si te tot uit,
un ego rece il ascult…
e mut mai mult…
si uit…
ce masca am purtat mai ieri,
nu stiu daca pe dupa Stix
sunt cerberi,
o luntre fara de cosac
si bani,
un viitor batut in pas,
centura fara dani.
si uit…
ca n-avem stele pline de noroc
ci doar idei,
in sfera noastra plina de banal
incatusate chei,
o lacrima scurg din a ta privire,
nod fara fir
si dintr-un ultim bun ramas
doar elixir…
sa uit…

Un

un vers, un fir de carte, o gura de iubire
un univers inchis de-o scurta despartire,
un infinit cu capat caci timpul greu mai trece,
un curcubeu de roze sortit sa se inece.

un an cu multe cifre de bucurii si spini
un suflet de copila, o oaza de lumini,
un fluture de-a pururi, neprihanit de vina,
un cub de gheatza stins de-o para feminina.

un capat de tunel sfarsit in intuneric,
un inceput de viatza fara cel mai bun sfetnic,
un susur jovial din inima exprimi,
un an cu multe cifre de bucurii si spini.

« Articole mai vechi