noiembrie 24, 2007 la 1:52 am (Cotidian efemer)
m-am intalnit din nou cu acea ora blestemata in care ideile imi curg in nestire si nu reusesc sa opresc nici una care sa imi fie de folos. azi a fost inca o zi in care soarele si-a pierdut nuanta si s-a inecat in marea de fum ce a cazut peste noi.
cam tot ce a tinut sa defineasca aceasta zi a fost o culoare stearsa, o culoare plina de tristete si lipsita de expresivitate. tot ce putea sa iti ofere era un simplu si marunt dus rece intr-o mare de gri.
pasii erau pustii in drumul lor bine definit, oamenii erau cazuti intr-o somnolenta rupta parca din dorintele lor onirice, in timp ce eu imi plimbam de colo colo gandul mult prea energic pentru situatia de fata. priveam cu o liniste apasatoare tot ce imi intalneau ochii si salutam cu zambete orice sunet imi facea timpanul sa vibreze. intrasem parca intr-o usoara transa, hipnotizat de inlantuirea culorii statice ce descriau autovehiculele care completau peisajul.
infernul automobilistic, pe care il traim zilnic, intareste si mai tare imaginea deja mult prea stearsa a pitorescului Bucuresti. ajung uneori sa cred ca reprezinta curcubeul nuantelor de gri si ca dezvoltam aceasta nuanta cu fiecare pas…
poate totusi maine va fi din nou soare…
astept…
1 comentariu
noiembrie 23, 2007 la 12:32 am (Cotidian efemer)
si acum iti vad umbra care trece singura si neinteleasa, total uitata in imaginea mainilor mele puse pe un alt trup…pe un alt contur decat al tau… simt cum privirea-mi plange cand vad ca ochii tai nu imi mai arata stralucirea de alta data, acel sentiment care imi lumina zambetul in orice imprejurare ….totul va ramane intre acei pereti goi si monotoni !
nu am mai scris demult si cu toate astea astazi am simtit ca este nevoie de asa ceva…am simtit ca toata acea tensiune de sub suvitele tale, care nu mai vroiau sa iti arate ochii, se resfrangea asupra mea…am simtit cum o parte din mine piere azi si va ramane uitata in cutiuta aceea prafuita si plina de dispret… am vazut cum luminita mea de la capatul tunelului se stinge acolo departe, pe undeva…
e mult praf in jur si ma intreb care sa fie drumul oare ?!…este un fel de “alt eu neinteles” care se afla in punctul de rascruce si va lua totul de la capat…va intrece orice pas ce i-a luat-o inainte si va ajunge din nou acolo de unde a plecat pentru a-si revizui fiecare parte a esentei sale…
va reveni din nou la placerea lucrurilor simple si pline de neinteles…va regasi din nou aroma obrajilor din oglinda si lacrima gandurilor pierdute…
si va spune din nou ai grija de tine si…nu uita ca ai ales
ramai cu bine…
5 Comentarii
