era destul de racoare in cenusiul Bucuresti si parca norii ce-l imbratisau regeste ii nuantau culoare si mai tare. mi-aruncam kilometric pasii in speranta ca a mea piele, aflata in nevoie, va gasi un mediu perfect care sa-i acopere goliciunea lipsita de caldura. ajuns in fata primei intrari subterane simteam cum fiecare fir de par, gasindu-se intr-o erectie continua, isi dorea sa se prelinga catre acel spatiu infinit mai cald decat orice lucru care il inconjura in momentul de fata. pana si jocul de glezne pe care-l descriam pe fiecare treapta era unul special, asemanator zborului in picaj practicat de pasarile de prada in timp ce isi dezvolta atacul…
eram orbit de acea caldura imbietoare, iar peretele pe care-l sustineam mi se confesa ca unui bun prieten. luminile tot mai puternice tineau sa ma anunte ca acel sunet sfasietor, al sinelor de tren, reprezinta drumul meu spre casa. in acest moment fiecare bucatica din corpul meu gravita in jurul unui singur cuvant. vocea domnei ce imi ghida calatoria era calda, privirea din acei ochi de peste podea era calda, pana si pielea mea incretita devenea din ce in ce mai calda…iar eu gandeam acum mai cald.
si asteptam sa plece cand…
