Scris printre randuri

in crudul tau parfum excentric am ars fidel, in tremur
si buzele-mi parca gemeau calcate de fiori
caci amorteau firav sub suflu-ti, ca de viori,
ce ma-ncorda, in mute spasme, pe la femur.

ca un inel cu multe noduri te-nconjuram, cu tact,
cand imi slabeam din incordare prea inervata mana,
sub zambete, la colt de ochi, tot mineral se-aduna
gingasele urme de sare, stropind intensul act.

unde sunt fluturii ce-au fost imuni la tandrul tau polen
unde sunt eu cand stau si trec increzator in stele
unde erau acele ganduri cand ne-ascundeam de gen
unde e vantul ce-mi sufla in plete ca prin vele ?

unde… ?

de praf e plin umarul meu si ingerul ce-l port pe el
cand vant granulic imi tot umple in goluri de habar
si lacrimi, rauri, imi tot curg, etern zadar !
caci in eter am levitat, fara de zel.

in negura de ceas si pulberi am ingropat cuvantul
si am zdrobit cu gesturi crude al tau dezinteres
ce m-a facut sa ma revolt, nevralgic interes !
asa ca vreau sa iti vorbesc de-acum, ca si mormantul !

stropind si ultimul suras cu fantezii desarte,
ce lasa buzelor petale unite in boboc,
ma cufundam, pierdut pe spate, printre esarfe
ce ma tinteau sub pasi marunti si rece toc.

pictam tavanul meu pe trupu-ti, cu albe stalactite
si sub efortul timpuriu uitam in urma ceasul
ce ne unea in multe practici, de legi oprite,
si sfere parca inegale, ca si compasul.

mi-am parasit esenta sa merg la inceputuri
in dimineata arsa sub bolta ta de foc,
sub semnul meu din umbra, cu zambet la mijloc
si-am intregit armata ascunsa dupa scuturi.

sub pasii apasati ei plang si tot suspina
calauzindu-si calea spre omul de la porti
si-asteapta ca prin fapte sa fie trasi la sorti
caci de acum incolo voi arde in lumina!

cine e maine oare,
cand azi sau poate ieri am tot vazut picand rubine
ce lasa-n urma lor si-n inimi sfasiate
bucati intregi si clare, rupte din tine ?

cine e maine oare ?
cand 5 minute fac din drumul tau un nod ce arde la un cap
si care-n piept de ceata puternic tot rasuna,
caci in vazduh refrenul mi-ajunge, sa il scap.

cine e maine oare,
cand pe iubirea noastra tacuta si eterna sunt altii ce-o omoara ?
si tot udand pamantul imagini ne cladim,
iar ei, ca’s ingeri sau ca’s demoni, din jurul nostru zboara!

deci… cine e maine oare ?

totul se petrece mult mai usor. noi suntem mult mai nepasatori si mai rupti de tot ce inseamna cotidian. nu ne dam seama poate de durerea celor ce au stat pe langa ei. nu luam in seama cat de mult planset e in inima lor si poate nici momentele de disperare pe care le traiesc. suntem foarte nepasatori tocmai din prisma faptului ca nu am avut niciodata prilejul sa le vorbim sau sa le cunoastem felul de-a fi. pentru noi sunt doar niste imagini puse pe sticla, niste intamplari tot mai des petrecute in ultima vreme si care parca nu se mai termina.

in aceste zile, cam tot ce mi-a inconjurat existenta a fost imaginea unui adolescent ucis intr-un mod brutal in miez de noapte.  nu este ultimul si probabil nici primul insa imaginea sa nu mi-o pot scoate din cap. zeci, daca nu sute, de prieteni il plang, rudele traiesc cu disperare aceste clipe de agonie si tot ceea ce inseamna comunitate locala este de-a dreptul socata. nu a fost un necunoscut pentru cei din zona si implicit nici pentru mine. a fost poate una din putinele persoane care stia sa ii respecte pe cei din jur, indiferent de situatia si care in mod sigur se facea placut prin felul sau de-a fi.

azi este ultima lui zi pe acest pamant crud si necrutator.  s-a dovedit inca odata ca nimic nu este cum ar trebui sa fie si mai ales ca viata nu e niciodata dreapta. sigur nu va fi uitat prea curand si va mai fi plans multa vreme. in speranta ca se va face lumina si in acest caz astept sa vad care va fi verdictul dreptatii !

daca unii sarbatoresc azi iubirea trupeasca si efemera, el sigur va sarbatori, acolo unde este, dragostea necontenita si perena  caci fiecare dintre cunoscuti nu vor inceta sa i-o arate niciodata!

odihneste-te in pace prietene… de acum esti intr-o lume mult mai buna ! 

aluneca in jurul meu ca in albastrul marii
si tremura si se alinta cand verdele-o priveste
in fumul noptii am ramas ca sclavii starii,
caci sub puterea mea pierduta o simt trupeste.

incatusati si tot pe spate privesc acest sirag
cum te intinzi si cum ma prinzi atat de ud!
si cum iti pierzi trupul vibrand, cu prea mult drag,
caci gemete au dat sa curga pe al meu nud.

am fost odata zburator si chiar luceafar pe-al tau cer,
o masca plina de suras in orele din noapte
si mai scapam fara sa vreau,doar rele soapte
caci in esenta cred c-am fost tot lucifer.

stii, uneori in libertatea mea ma folosesc de ele
sunt sincere si stiu ca dor, in plin mister,
sub grele ploape-ti curg siroaie… si nu mai sper
caci foarte rar ajung sa spun “urasc glumele mele”.

tunete de dor fierbinte,
zambete,
cand plang si simte
netezesc covorul aspru,
o sa levitez!
sihastru’
ma indruma spre poveste,
eu sunt cel fara de veste,
vata mea de cer e totul,
zaharul alinta potul!
visul mi-a suflat iar vantul,
uneori nu simt pamantul!
desi orb ma vad in cadru
uita-ma, covor prea tandru!